Frica de moarte

Frica de moarte este, probabil, cel mai mare chin al vietii. In majoritatea timpului, sentimentul de frica de moarte "sta bine ascuns" in subconstient, "iesind la suprafata" - omul devenind constient de acest sentiment - in cazuri deosebite, cand persoana in cauza trece prin momente dificile de viata.

Frica de moarte nu este "un dat ancestral", un sentiment nativ al omului. Ea este dobandita, in straturile cele mai subtile ale subconstientului, dupa o anumita perioada de educatie - prin insusirea valorilor acestei societati "in care am facut ochi".

Se merita facute eforturi pentru a scapa de acest sentiment, de frica de moarte. Orice persoana, pe cont propriu, ca punct distinct al dezvoltarii personale, ar fi bine sa-si gaseasca propriul drum (propria metoda) de a scapa de frica de moarte. Sunt foarte multe carti, scrise de medici ce au cercetat posibilitatea unei vieti dincolo de moarte, ce aduc argumente ale existentei unei vieti, chiar mai bune, dupa "parasirea trupului de lut".

Am trait (traiesc si probabil voi mai trai...) ani multi, fara frica de moarte. E gresit spus "asa ne-a creat Dumnezeu". Observati copiii, aia mici care nu au inceput un process intens de educatie... nu au frica de moarte. Ei traiesc, se joaca, fara a le fi frica ca ceva din jurul lor ar putea fi daunator sanatatii sau vietii lor.

Folosind medicamentele alopate, in cazuri de depresie, este ca atunci cand vrem sa taiem un copac, de pe un teren pe care vrem sa plantam flori, si incepem sa taiem cate o creanga care ni se pare mai umbroasa. Nu! Daca ne apropiem cu toporul sau fierastraul, de radacinile copacului, acesta nu va mai face umbra deloc florilor. Frica de moarte este "radacina", dar nu "unicul" impediment in calea combaterilor starilor psihice ne-benefice.